Pagini

vineri, 27 ianuarie 2012

relatie de la cap la coada

Mergea pe strada, cand a cazut pe capul lui. El ii zice sa se dea pe pe capul lui, dar ea a insistat pentru ca in sfarsit avea unde sa isi puna capul. Ea zicea ca ii place de el, ca ii mergea capu, da’ cu totii stiau ca ii placea ca era greu de cap si cand o vedea ajungea cu capul in nori. Au fost si momente grele in care el nu-si mai ridica capu din pamant. Atunci ea il batea cu pumnii in cap pana ii ieseau toti gargaunii.

A fost insa si momentul in care el nu a mai sportat sa stea cu capul in traista si a zis ca vrea sa plece in lume de capu lui. La inceput nici capu nu-l durea. Isi aducea aminte de vremurile cand avea pasarici la cap. Cu toate astea, isi amintea si ca, din toate, nici una nu i s-a suit ca ea la cap. Acum el era o bataie de cap pentru fetele tinere, un om batran cu gargauni la cap. A zis ca femeile is o prea mare bataie de cap, asa ca se ia de cap cu un barbat. Barbat cu scaun la cap. 

Dar pana la urma lucrurile s-au batut cap in cap si el isi tot aducea aminte de ea. A zis ca isi aprinde paie in cap, ca nu mai poate fara ea, ca parca nu era asa rau sa fie tocat in fiecare zi la cap.

Intre timp ea se gandea pe unde-i umbla capu lui. Ei ii placeau toate momentele petrecute cu el, ca atunci cand el era trist isi punea capul pe umerii ei. Isi amintea de el neras, cand nu isi mai vedea capul de treburi. I se parea amuzant ca de nervi isi smulgea parul din cap. Ea zicea ca era ceva de capu lui, ca in momentele slabe ii sta capul unde-i stau talpile si ca in momentele bune dadea cu capu de pragul de sus. Zicea ca nu e cap patrat, ca altfel ar fi fost inconfortabil.

Dar se vad. El decide sa isi puna capul iar in joc, ca se saturase sa isi faca singur de cap. Ea se bucura ca dupa atata timp o ridica si pe ea cineva in cap.

El, acum, isi pune capu in primejdie si face sacrificii, chiar se scoala si cu noaptea in cap pentru ca tine la ea ca la ochii din cap.

4 comentarii: